CINE ESTE MĂICUȚA VERONICA

MĂICUȚA VERONICA
- PROOROCUL ROMÂNIEI -

Primul Mandat: Mănăstirea de zid

Prin amploarea sa, Lucrarea dumnezeiască de la Vladimirești se înscrie în seria Fenomenelor celebre de la Lourdes, Fatima sau Medjugorje. Numai că aici, partea materială (cea văzută) a constituit doar primul mandat al Măicuței Veronica, cea căreia i s-a încredințat o importantă Misiune Cerească de către Domnul Iisus Hristos și Fecioara Maria pe când avea 16 ani, cerându-i să întemeieze mai întâi o Mănăstire de zid.
Totul a început undeva în sudul Moldovei, într-un sat de răzeși ai lui Tudor Vladimirescu, unde s-a născut minunata copilă Vasilica (LICA) – văzătoarea de Dumnezeu, devenită mai târziu Măicuța Veronica. A rămas orfană la vârsta de 7 anișori. Pe patul de moarte, a întrebat-o pe mama bolnavă: ”Toți spun că ai să mori. Ce-o să mă fac singură?” Mama i-a răspuns: ”Eu numai te-am adus pe lume dar tu ai o altă Mamă, cea adevărată: MAICA DOMNULUI! Ea îți va purta de grijă. La Ea să te rogi; de la nimeni să nu aștepți milă, decât numai de la Ea!” Și i-a încredințat icoana Prea Curatei care se afla pe peretele casei. În acel moment copila a simțit bucurie și protecție, a știut că are Mamă.
De atunci ea s-a aflat într-o relație extrem de apropiată cu Maica Domnului. Aceasta îi apărea la orice evocare sau spontan, fără evocare. În situații grele, strângând la piept icoana, ea cerea: ”Măiculița Domnului, ce să fac? Mama aşa mi-a zis, că tu eşti mama mea, Prea Sfântă!” și primea răspunsul.
A trecut prin multe suferințe și nedreptăți din partea fratelui mai mare și soției acestuia care i-a spus în față că vrea s-o omoare. Două ierni a dormit într-un grajd fără ușă și a fost înfometată. Într-una din nopți, pe când dormea în ieslea încălzită de aburii văcuței Marţolica, a avut un vis minunat:
Era pe o câmpie cât cuprinzi cu ochii și aude o voce: “Coboară Mântuitorul pe pământ”! Uitându-se de unde vine, a văzut în văzduh o Biserică toată de sticlă, nu prea mare și a început să strige cât putea: “Doamne Iisuse Hristoase, nu coborî pe pământ ci coboară pe mâinile mele!” şi ţinea mâinile întinse.
Imediat a văzut că Bisericuţa se lăsă aşa cum rugase pe Domnul, adică pe mâinile sale. Se deschide uşa şi în Bisericuţă a văzut o iesle cu fân. În mijlocul ieslei sta un prunc gol, cu raze de lumină de jur împrejur. Era aşa de frumos cum nu se poate. Se juca cu mânuţele în gură şi cu ochii se uita la copilă şi râdea. La capul Lui stătea Maica Prea Curată, ca la cincisprezece ani şi-I ţinea Pruncului în jurul capului un voal foarte fin.
Dimineaţa s-a sculat aşa de fericită, că își aduce aminte cum a sărit din ieslea vacii şi nu ştia ce să facă, căci încă nu se luminase de ziuă. Auzea cum scârţâie zăpada sub piciorușele ei, dar n-o simţea. Avea atâta căldură în bucuria ei, chiar dacă era în numai în cămăşuţă, cu capul gol şi cu picioarele goale; vedea că se topeşte zăpada sub tălpile sale. Oamenii ziceau că ar fi fost în noaptea aceea un ger straşnic… A văzut că în faţa bucuriilor Cereşti toate se arată neputincioase. De câte ori avea parte să fie musafirul Marţolicăi, deşi grajdul era fără uşi şi cam dărăpănat, ea era tare fericită, căci nu rareori vedea o Lumină argintie care o adormea cu un somn dulce.
Astfel a supraviețuit, reușind totuși să fugă după doi ani de la ruda haină, nepurtându-i pic de ranchiună sau ură. A primit-o unchiul din partea mamei, care a crescut-o cu drag.
În ziua de 5 August 1938, pe când se afla împreună cu alte două fete de aceeași vârstă pe dealul Gurgueta, într-un lan de porumb, a apărut Mântuitorul, care a spus:
“Aici să fie Altarul Meu! Aici să ridicaţi o Mănăstire în cinstea Maicii Mele! Să fie un Schit cât de sărac de maici, dar numai fecioare. Această Mănăstire să poarte Numele Maicii Mele, că dacă n-ar fi fost Maica Mea să se roage pentru voi, de mult v-aş fi pierdut!”
Din Mâna Mântuitorului a ieșit apoi o Lumină puternică ce a intrat în Pământ, în locul care a devenit în scurt timp Altarul Bisericii de la Vladimireşti şi un puternic miros de smirnă a înmiresmat atmosfera. Apoi a început să ningă. Însă fulgii nu erau de zăpadă! Era puterea Duhului Sfânt!
Aceste 5 cuvinte: “AICI SĂ FIE ALTARUL MEU!” constituie Testamentul întemeierii Lucrării Vladimireşti.
Vestea s-a împrăștiat rapid și în scurt timp, 20 de fete cu vârsta până în 17 ani şi-au adus zestrea de pământ ce li se cuvenea pentru căsătorie şi pe suprafața adunată astfel au început construirea Mănăstirii, locuind pentru început într-un simplu bordei făcut de ele, ținând însă toată pravila călugărească.
În unele nopți, când nu se trezeau la rugăciune, clopote cerești începeau să bată! Erau ale Mănăstirii ce existase în același loc, în urmă cu mult timp. Întemeiată de către călugări greci, la porunca Maicii Domnului, a fost arsă de turci. Călugării omorâți au devenit martiri iar osemintele acestora au fost găsite de maici când au săpat fundația bisericii. Mai târziu însuși Starețul Ghimnazie i-a apărut în vedenie Măicuței Veronica și i-a povestit istoria locului, dar și tot ce urma să i se întâmple Măicuței în viață. (Capitolul ”Moș Damian” din cartea ”Viața Măicuței Veronica”)
Pe 25 Martie 1941 (Bunavestire) se pune piatra de temelie pentru Biserica mare, ce va fi construită de Nedelcu Chercea din Brăila. Apoi, după un model de la Muntele Athos, se ridică și Mănăstirea, care devine o ”podoabă a monahismului românesc”. Este ctitor chiar și Regele Mihai al României.
Pentru o scurtă perioadă de timp a venit la Vladimirești ca duhovnic și Părintele Arsenie Boca, uimindu-le pe tinerele maici cu darul clarviziunii pe care îl deținea.
Mănăstirea devenea de acum vestită. Episcopul Nicolae Popovici, în timp ce era în exil, scria:
“Este o Mănăstire între Tecuci şi Galaţi; acolo sunt circa 300 de maici – numai fecioare – şi acolo se întâmplă minuni dumnezeieşti. Sunt multe persoane care vizitează Mănăstirea, din toată ţara. O minune adevărată a fost când uleiul existent pe fundul unui butoi a crescut şi s-a înmulţit, fiind suficient pentru a găti mâncare la toată lumea câtă era în ziua aceea acolo, dându-se şi în sticluţe acasă, dar a rămas şi pentru nevoile Mănăstirii, mult timp după aceea. Totul s-a datorat Rugăciunii Măicuţei Veronica – la Maica Domnului.
Tot la această Mănăstire a avut loc încă o minune. Într-una din nopţi, auzind în Biserică un plâns în hohote, maicile de serviciu ascultă acel plânset sfâşietor, scoală toate maicile să afle şi ele ce este, şi aud vocea Maicii Domnului, rugându-se pentru poporul care suferă şi crede în Domnul Iisus Hristos. Iniţial, au crezut că este Măicuţa Veronica, dar uşa bisericii era încuiată. Când au deschis, au fost învăluite de un puternic parfum de smirnă, iar înăuntru nu era nimeni!”
Acestea sunt doar două din nenumăratele întâmplări mai puțin obișnuite ce s-au petrecut aici și la care au asistat ca martori zeci de persoane. Sunt consemnate peste 30 de apariții ale Mântuitorului Iisus, Maicii Domnului și Sf. Ioan Evanghelistul – Apostolul Iubirii. Mănăstirea Vladimirești devine un Nou Ierusalim, iar Vedeniile Măicuței Veronica, tipărite în zeci de de mii de exemplare ”Biblia neamului românesc.”
Totul culminează cu venirea la Vladimirești a Părintelui Ioan Iovan, Alesul Maicii Domnului, trimis aici de către Părintele Arsenie Boca. În perioada1948-1955, Părintele Ioan slujeşte cu vrednicie la Mănăstirea Vladimireşti, pe Dumnezeu şi pe oameni, mărturisindu-le despre iubirea lui Hristos. Se fac în masă vindecări sufleteşti, dar şi trupeşti: s-au vindecat orbi, paralitici și alte boli grave iar duhurile rele ieşeau din trupurile bolnave ale oamenilor.
Avea vârsta de 30 de ani. Dar îl propovăduieşte pe Hristos cu atâta râvnă şi curaj, încât adună la slujbele sale, peste 30.000 de credincioşi, un număr imens pentru acea vreme și acel spațiu. De multe ori Măicuța Veronica și alți credincioși vedeau un fel de ninsoare asupra mulțimii.
În perioada celei mai crunte terori comuniste, Părintele Ioan, plin de Har, repeta cuvintele din Evanghelie:“Adevărul trebuie spus la lumină, strigat de pe acoperişurile caselor!”
Din ce în ce mai mulţi creştini îşi îndreaptă paşii căutării de Dumnezeu, înspre Mănăstirea Vladimireşti, înspre Măicuţa Veronica și înspre Părintele Ioan. Mulţi au scăpat de patimi grele sau au găsit liniştea sufletească. În locul acesta binecuvântat de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de Sfinţii Îngeri ai Cerului, avea să se petreacă şi o LUCRARE de întărire şi de înfrumuseţare a însuşi sufletului românesc!
Unii călugări, preoţi şi ierarhi, mânaţi de invidie, acceptă să comploteze cu statul ateu pentru desfiinţarea Mănăstirii. S-a recurs la o înscenare: Părintele Ioan era chemat la Patriarhie, să fie făcut mare acolo, iar această chemare se combina perfect cu presiunile făcute de Securitate ca el să plece de la Vladimireşti. Nu s-a reușit. S-au făcut apoi tot felul de denigrări și minciuni la adresa Mănăstirii. S-a ajuns până acolo încât s-a spus că diavolul s-a arătat Măicuței Veronica, și mai mult (sic!) a făcut Mănăstirea!
În 1953, Părintele Ioan face un celebru MEMORIU către Sinodul B.O.R. în care atrage atenția sinodalilor că trebuie să păstreze nealterată credința creștină și că au îngenuncheat biserica statului ateu.
Ca urmare acestui Memoriu, Părintele Ioan este caterisit (cu ”argumente” teologice) și în scurt timp, în noaptea de 29 spre 30 Martie 1955 întreaga conducere a Mănăstirii este arestată în frunte cu Măicuța Veronica și Părintele Ioan, Maica Mihaela secretara Mănăstirii și Maica Teodosia – traducătoarea Filocaliilor.
După un an este desființată și Mănăstirea. Se încheia astfel, în aparență, cea mai importantă Lucrare a lui Dumnezeu în România.
Ales şi povăţuit de Sus, Locaşul sfânt şi sfinţitor al Maicii Domnului de la Vladimireşti, prin chemarea Maicii Veronica, a urmat pe Domnul, începând cu Naşterea din peştera bordeiului de la început, continuând cu Intrarea triumfală în Ierusalim, prin pocăinţa şi împărtăşirea sufletelor de mii de închinători, mai ales în ultimii trei ani de propovăduire a mântuirii, şi sfârşind cu ce era şi firesc, pe vârful Golgotei neamurilor, cu Jertfa, după ce mai întâi i-a fost dat să treacă poarta strâmtă din Ghetsimani şi mai pe urmă judecat şi osândit la moartea desfiinţării, de Ana şi Caiafa zilelor noastre, precum şi de Pilatul român comunist al anilor lui Antichrist.
Dar întotdeauna, după Vinerea Patimilor vine şi ÎNVIEREA!

Al doilea Mandat al Măicuței Veronica:
MĂNĂSTIREA VIE

Arestată fiind, în timpul anchetelor de la Episcopie, Măicuței Veronica îi apare Domnul Iisus Hristos în ușile împărătești ale altarului, privindu-i pe anchetatori cum își ascundeau ipocrizia în bărbile lungi. I-a șoptit:
”Să nu mai vii Doamne pe pământ, că Te răstignesc a doua oară, sau vrei să vii ca să înveți de la cei ce Te pândesc, să nu mai greșești? Vezi, Doamne, că o să Te caterisească sau o să Te numească eretic, ca ieșit din rânduială!”

În închisoare, condamnată la ani grei, a avut un moment de răzvrătire:
”Iartă-mă Doamne, dar cum ai putut îngădui desființarea Mănăstirii pe care chiar Tu ai dorit să se ridice, dându-le satisfacție celor răi? Totul să fie aici în inimile oamenilor făţarnici? Exiști sau nu exiști?” Și multă vreme nu a mai putut mânca și nici merge.
Într-o zi, la pat fiind, cu ochii deschiși, l-a văzut pe Părintele Stahia (cel care îi prevestise cu mulți ani în urmă toate momentele importante ale vieții ei) cum se apropie de pat, spunându-i:
”Ai trecut și prin răzvrătire. Hai, scoală!”
Erau trei săptămâni de când stătea în comă și toate colegele se așteptau să moară. Rugă o colegă de cameră să o așeze pe pervazul ferestrei:
”Vreau să privesc cerul și să mă împac cu Dumnezeu!”
Era un cer frumos, fără nici un nor, cu soare și perfectă liniște. A început să se roage în gând. Deodată, vede un DRUM DE LUMINĂ iar în capătul lui o mulțime de Ființe vii din a căror licărire izvora o Lumină aurie. Spaţiul a început să se comprime și a văzut perfect un TRON format din Fiinţe luminoase, vii. Apoi un Bărbat – tot luminos, căruia îi simţea atât măreţia şi puterea, cât şi bunătatea împletită cu dreptatea. Era Hristos Domnul! ÎL privea, îI transmitea totul cu gândul şi la fel primea răspunsul, fără cuvinte.
Acea jumătate de oră i s-a părut un secol de fericire. A fost semnul de împăcare… Multe i-a transmis doar cu privirea… Răspunsul era însă foarte bogat, arătându-i toate nelămuririle sale:
“Valabilitatea acţiunii Mele cu tine, o poţi controla de acum prin acest Drum de Lumină. Orice prezentare fără acest Drum s-o refuzi. Îl deschizi singură şi chemi pe cine vrei din Lumea Noastră… Peste trei zile vei pleca de aici şi după nouă luni vei ieşi de sub cheie!”
În ceea ce le privește pe maici, i s-a spus că afost desființată o Mănăstire dar s-au înființat 318 de Mănăstiri vii, fiecare maică în locul unde a ajuns fiind o rază de lumină pentru cei din jurul ei!
Se contura cel de-al doilea mandat al Măicuței Veronica, în fond al Vladimireștiului!
NOUL MANDAT încredinţat de Dumnezeu i-a fost explicat de Sfânta Serafia, Îngerul păzitor, și de Apostolul Filip, chemați pe Drumul de Lumină:
”Ţi s-a încredinţat un nou mandat, pentru că pe primul l-ai dus la bun sfârşit. Noul mandat e mai greu, mult mai greu ca primul, dar mult mai frumos, căci dacă în primul mandat ai fost hărăzită să clădeşti o Biserică văzută, a zidurilor, de data aceasta vei lucra spre a zidi Biserici Vii, în sufletele oamenilor, în sufletele celor însetaţi de adevăr. Munca aceasta nu te va scuti însă de suferinţă, căci se vor ridica chiar din ucenicele tale şi vor arunca asupra ta cuvinte defăimătoare. Se vor ridica asupra ta făţarnicii şi ipocriţii şi vor ridica cuvânt defăimător, aspru şi colţuros dar tu să nu te temi, căci nu vei fi singură. Va fi cine să te ajute în muncă, să te sprijine, să te ocrotească, să te înţeleagă. Noi vom fi cu tine, alături de tine şi te vom ajuta!
Ar fi multe de spus, dar toate vor veni la timpul lor. Să fii trează, să ai curaj, să nu te temi! Caută să ai un ajutor. Când îl vei întâlni, îl vei cunoaşte. Veţi începe lucrul şi va fi întuneric în jurul vostru, dar încă o dată:
Nu vă temeți! Mandatul tău e mandatul nostru şi noi vom şti să lucrăm astfel încât lucrul ce va rodi să fie hrană şi băutură nemuritoare pentru cei treji, pentru cei ce ard.”
După ce afost pusă în libertate în urma unui Decret, în 20 septembrie 1960, la Galați nu era primită de nimeni, fiind urmărită strict de Securitate. Merge în București la familia VĂSII, ctitori și apropiați ai Vladimireștiului, unde este acceptată cu onoare și mare drag. Însă pentru a putea rămâne îi trebuia buletin de București.
Sub îndrumarea Celor de Sus, face o căsătorie pur formală cu fiul acestora, Părintele GEORGE (Gigel) Văsii care tocmai ieșise din închisoare, deoarece făcuse parte din Lotul ”RUGUL APRINS al Maicii Domnului” de la Mănăstirea Antim, de inițiați în Rugăciunea inimii.
”Am găsit pe copilul nostru Gigel, care acum era bărbat întreg, am găsit în el pe acela care să noteze în stenografie cele ce mi se comunicau.” nota Măicuța cu entuziasm.
Astfel au început împreună o muncă nouă de cercetare în Lumea nevăzută, pentru a putea afla tainele vieţii de Dincolo, tainele vieţii celor ce au lepădat haina trupului, urmând să afle astfel și tainele lumii de aici și mai ales cele ale evoluției spirituale.
Mai întâi au aflat de existența celor nouă ceruri unde ajunge spiritul (duhul) după lepădarea hainei trupești, în funcție de cât de curat este – pentru că fiecare păcat – încălcare a Legilor spirituale – se imprimă pe spirit ca pete de diferite culori, în funcție de tipul păcatului. Păcatul se iartă doar după ce pata a fost curățată.Despre aceste pete și curățirea hainei sufletului se vorbește și în Filocalii și în unele rugăciuni)
Deasemenea, surprinzător a fost pentru Măicuța Veronica să găsească în Cerurile superioare – unde a fost purtată, dintre aceea pe care oamenii nu i-au considerat ”sfinți” dar au depus un efort sincer de căutare și studiu în diverse domenii de activitate. Aceste informații sunt cuprinse în cartea ”CERCETĂRI în LUMEA NEVĂZUTĂ”
Sfântul Ioan Evanghelistul a fost cel care practic le-a dictat cartea ”LIGURDA” ce cuprinde adevărata viață a lui Iisus pe pământ, începând cu nașterea Sa. Mari mistere sunt dezlegate, pentru că acum a venit vremea promisă de Domnul Iisus Hristos:
”Multe am să vă mai spun dar acum nu puteţi să le purtaţi. Acum v-am grăit în pilde și parabole dar va veni vremea când direct și deschis vă voi vorbi despre Tatăl” (Ioan 16.25)
Adevăratul Mesaj christianic îl putem afla din cartea ”SENSUL CELOR TREI MUNȚI” – îndrumar de evoluție spirituală în care ne sunt prezentate treptele și fazele ce trebuiesc cucerite, fiecare Munte urcat de Iisus în Evanghelie simbolizând o treaptă ce trebuie urcată de orice căutător de Dumnezeu.
”NUNȚILE NECESARE” este un eseu de prezentare a semnificației simbolurilor și a sensului parabolelor și icoanelor din Evanghelia și Apocalipsul Sfântului IOAN.
Parcurgerea acestor Lucrări în ordinea indicată mai jos (cea în care au fost comunicate de către Cer) ne ajută să putem ”urca” Muntele Tabor și să trăim Transfigurarea – înobilarea minții, să putem vedea Lumina – Hristos și să-L putem iubi deoarece:
“Iubirea lui Dumnezeu, pe măsura cunoaşterii Lui este!” Ordinea în care se citesc aceste Cărțile:
1. ”Viața Măicuței Veronica”
2. ”ÎN CĂUTAREA SENSULUI” (Viața Părintelui George)
3 ”CERCETĂRI ÎN LUMEA NEVĂZUTĂ”
4. ”DIN TAINELE UNIVERSULUI SPIRITUAL”
5. ”LIGURDA”
6. ”SENSUL CELOR TREI MUNȚI”
7. ”NUNȚILE NECESARE”
Mesager universal al Cerului, Măicuța Veronica este invitată în 1985 la Ierusalim. Primită de patriarhul Diodor, acesta îi spune: ”În ochii tăi văd Divinitatea!” Când se întoarce scrie cartea ”Lumină din Lumină”.
În septembrie 1987, invitată în Italia, îl întâlnește la Vatican pe Papa Ioan Paul al II-lea. Acesta, plin de respect, o ascultă timp de două ore în picioare, încântat de ceea ce auzea. Îi explică Măicuței că numărul 318 (atâtea maici număra Mănăstirea în momentul desființării) este un număr biblic și îi scrie pe un bilețel: ”Vezi Facere cap. XIV, verset 14” Deasemeni 318 este și numărul sinodalilor de la Niceea. O altă ”coincidență” este și aceea că în Roma există o Mănăstire numită ”Maica Domnului a zăpezii” unde tot în aceeași zi de 5 august, ca la Vladimirești, la fel a nins după apariția Maicii Domnului.
Sfântul Părinte, emoționat, îi dăruiește o cruce cu moaștele a șaptisprezece sfinți, catolici și ortodocși, și-i spune: ”Sfântul Duh vorbește prin tine, Primește CRUCEA MISIONARILOR și te binecuvântez: MISIONARĂ VIZIONARĂ a întregului glob!”
Aceste lucruri minunate sunt povestite în cartea ”Jurnal de călătorie în Italia”
Lucrarea dumnezeiască de la Vladimirești a fost cerută Tatălui Ceresc de către marele Decebal, iar pe Pământ a avut patru mari stâlpi: Măicuța Veronica, Părintele George, Părintele Ioan și Părintele Sebastian.
Dumnezeu – Cel mai iscusit Pedagog – ne face mai multe chemări:
Prima – prin glasul Evangheliilor;
A doua – prin boală, dar omul se face bine şi uită;
A treia – prin moartea cuiva drag;
A patra – prin diverse calamităţi;
A cincea – chemarea supranaturală, ca cea de la Vladimireşti;
Ultima – Judecata cea Mare!
Avocatul Traian Corodeanu, care o însoţea pe Măicuţa Veronica, spunea că este ”ultima trâmbiţă apocaliptică” şi cine nu se trezeşte la această “trâmbiţă”, se va prezenta la Judecată. Pentru că mai întâi a spus Sf. Ioan Botezătorul: “Pocăiţi-vă! Împărăţia lui Dumnezeu este aproape!”
În continuare, Mântuitorul urmat de Apostoli şi Sfinţii Părinţi.
Iar acum în vremurile de pe urmă, Dumnezeu prin Măicuţa Veronica: “Să spui la lume să se pocăiască!”
Iar Părintelui George i s-a comunicat de către Opal (Cetatea Divinității) următoarele:
”Prima sarcină a unui pământean este PURIFICAREA, care înseamnă ieșirea din starea de păcat, părăsirea domeniului dezordinei, care echivalează cu orbirea spirituală. Sunteți chemați la Ordine, la Efort și Jertfă pentru binele celui de lângă voi.
Esența creștinismului este dragostea pentru Dreptate și Adevăr și lupta ca ele să se instaureze pe pământ. Vreți Raiul Dincolo? Faceți mai întâi totul ca Raiul să se instaureze pe Pământ!
Este aproape ziua când ochii tuturor vor vedea că ”Judecata de apoi” nu a fost un basm, o simplă poveste sau mit, ci o realitate. JUDECATA vine… se apropie și nu va cunoaște mila și cruțarea! Iertare nu există pentru nimeni și pentru nimic, căci mai presus de milă este DREPTATEA Divină!
Din Opal (Cetatea Divinității – a Tatălui Ceresc) vor izvorî Radiații care vor arde tot ce este particulă, atom sau microorganism răufăcător. Va fi spaimă, va fi groază pe întregul Pământ, capetele toate se vor pleca și fiecare va fi silit să-și recunoască partea sa de vină.
Atunci multe cărți se vor deschide, care au stat de veacuri închise și adevărul ce au proorocit va ieși singur la lumină! Tainele ascunse de veacuri se vor dezvălui și tot omul va cunoaște cu claritate treptele pe care trebuie să urce. ”
De-abia după ce glasurile tuturor se vor uni într-un unic și armonios cor, când pe Pământ se va respecta Legea IUBIRII prin EFORT și muncă, numai atunci vom spera la un destin în afara oricăror drame și suferințe. Atunci vor înflori toate în armonie deplină, căci Ordinea și Legile vor triumfa pe acest pământ care zace în ignoranță și îmtuneric. Atunci va fi un Pământ nou și un Cer nou!